Campanie sterilizare Premiere vet x Prietenii Pisicilor
Sterilizare
și castrare
pisici.
Siguranță, prevenție și recuperare responsabilă. Pentru fiecare pisică, indiferent de situație.
Repauz alimentar
obligatoriu.
Pisica trebuie să fie nemâncată minimum 12 ore înainte de intervenție.
În timpul anesteziei, stomacul plin poate provoca:
- vărsături și aspirație pulmonară
- pneumonie de aspirație
- complicații severe anestezice
Respectarea acestei reguli este esențială pentru siguranța animalului.
Predare și externare.
Intervalul permite monitorizarea completă a pacientului pe durata recuperării postoperatorii.
Internare pisică pentru intervenție chirurgicală
Preluare după monitorizare completă postoperatorie
Programul cabinetului se încheie la ora 19:00.
Animalele neprelate până la ora închiderii:
Recuperarea
corectă.
În primele 24 de ore după anestezie, pisicile nu își reglează optim temperatura corporală. Mediul cald și liniștit este esențial.
- Fără hrană în primele 12 ore
- Apă în cantități mici, conform recomandării medicului
- Menținerea într-o încăpere încălzită până a doua zi
- Evitarea frigului și a curenților de aer
Dacă pisica linge excesiv plaga, trage de fire sau roade suturile — montați imediat un guler protector și limitați activitatea timp de 14 zile.
Îngrijirea locală poate include, conform recomandării medicului: betadină, clorhexidină sau cremă cu antibiotic.
Suturile cutanate pot părea intacte, dar cele musculare se pot afecta. Activitatea intensă postoperatorie poate duce la hernie postoperatorie și necesitate de reintervenție.
Marcarea în „V"
a urechii.
Aceasta reprezintă semnul internațional de identificare a pisicilor sterilizate, obligatoriu în cadrul campaniei.
Evitarea capturării și operării repetate a aceluiași animal.
Recunoașterea rapidă a pisicilor deja sterilizate.
Standardizare în programele naționale de sterilizare.
Dacă nu sunteți de acord cu marcarea urechii, intervenția se poate efectua la prețul standard de listă, nu la tarif de campanie.
Vaccinarea
înainte de sterilizare.
Orice operație presupune stres fiziologic și o perioadă temporară de vulnerabilitate imunologică. Unele pisici pot fi purtătoare asimptomatice de boli virale — stresul operator poate favoriza declanșarea bolii.
Din acest motiv, recomandăm vaccinarea înainte de sterilizare, acolo unde este posibil.
Schema recomandată:
Vaccin CVR polivalent — protecție împotriva panleucopeniei, calicivirozei și rinotraheitei feline
Revaccinare CVR + R — polivalent + antirabic
Sterilizare / castrare în condiții optime
70 lei 100 lei
Disponibil în cadrul campaniei de sterilizare Premiere Vet.
Pentru pisici agresive, sperioase, capturate în capcană sau comunitare dificil de manipulat — vaccinarea preoperatorie poate să nu fie posibilă. Fiecare caz este evaluat individual.
Ce vă oferim
în cadrul campaniei.
- Personal medical cu experiență vastă și mii de sterilizări efectuate
- Materiale medicale sterile, de unică folosință
- Protocoale moderne de siguranță anestezică
- Fire resorbabile — fără necesitatea scoaterii ulterioare
- Incizii cât mai mici pentru recuperare rapidă, acolo unde cazul o permite
În cazul piometrului, gestației, chisturilor ovariene sau altor modificări patologice, planul chirurgical poate necesita adaptări. Fiecare caz este evaluat și comunicat înainte de intervenție.
Fiecare pisică merită o șansă la o viață mai sănătoasă.
Sterilizare pisică, castrare motan, campanie pisici comunitare sau pisici adoptate — echipa noastră vă poate ajuta pentru orice situație.
Premiere Vet — Oradea
Strada Octavian Goga nr. 5
@vet.nascandaiana
Wellness & preventie
Îngrijire pe termen lung, nu decizii izolate
Wellness înseamnă mai mult decât vaccinări.
Înseamnă prevenție, monitorizare și adaptarea îngrijirii pe măsură ce animalul înaintează în vârstă.
Aici găsești:
- ghiduri de prevenție pentru câini și pisici
- explicații despre analize și controale periodice
- informații despre planuri de wellness
ÎNGRIJIRE POST-OPERATORIE
Recuperare corectă, fără improvizații
Perioada de după o intervenție este esențială pentru vindecare.
Ghidurile de mai jos explică ce este normal, ce nu și când este important să ne contactezi.
Aici găsești:
- îngrijire după sterilizare – pisică
- îngrijire după sterilizare – câine
- ghid post-operator general
Cum folosim aceste informații
Lucrăm cu protocoale clare și continuitate.
Informațiile de aici sunt parte din modul nostru de lucru și sunt gândite să îți ofere claritate și siguranță, nu să te încarce cu detalii inutile.
Recomandare Premiere Vet
Lucrăm cu continuitate, nu cu decizii izolate.